Too big...Too fail? Suntem o masina cumparatoare

De ce cumparam haine? Nu! Nu ar trebui sa gasim un raspuns la aceasta intrebare ci mai degraba sa ne gandim doar ca suntem intr-o stransa relatie cu hainele si le cumparam.

De cele mai multe ori cand vrem sa ne reinoim garderoba ne punem intrebarea: "Am nevoie de asta? Chiar am nevoie de asta?" Si evident ca nu gasim acel raspuns care sa ne opreasca sau care sa ne faca sa nu cedam in fata hainelor.

Si cateodata, cand acel articol vestimentar este esential pentru confortul nostru psihic sau pentru schimbarile de temperatura generate de cele 2 sau 4 anotimpuri, ne comportam extrem de ciudat, cred ca traim dual, gandim dual, avem atitudini duale chiar si fata de suplimentarea nevoilor fiziologice.

De ce am nevoie eu de o alta haina pentru anotimpul rece cand in al meu dulap mai exista vreo 10 astfel de articole? Oare imi serveste pentru a-mi ridica moralul pierdut la locul de munca? Oare imi rezolva sau imi imbunatateste starea de spirit dobandita in urma problemelor sentimentale sau pe rezultata din cauza celor financiare? 

Cum ar putea rezolva o haina problemele financiare?

Pur si simplu - ne scapa de grija banilor. Suntem conditionati de o anumita suma de bani pe care nu stim cum sa o impartim pentru a acoperi toate nevoile. Si cand nu mai avem bani, poate nu ne mai gandim la toate aceste aspecte ci doar la o singura problema - a face rost de bani.

Atata timp cat al nostru frigider este plin, iar persoanele apropiate nu sunt in declin.

Ok. Si suntem capabili pentru o saptamana de fericire vestimentara (ca dupa ne plictisim de acea haina) sa renuntam la o luna de fericire alimentara???

Probabil nu putem compara cele doua tipuri de fericire. 

Asadar mai am 500 de lei in buzunar si urmaresc de o saptamana un articol vestimentar. Si cand spun urmaresc, cu toate ca pot parea penibil, ba chiar obsedat, merg aproape in fiecare zi sa vad daca mai este in stoc. Cu fiecare zi ce trecea, observam ca ramaneau din ce in ce mai putine marimi.

Pe la mijlocul perioadei mi-am adresat din nou intrebarea; daca intr-adevar am nevoie de acea tzoala. Nu am gasit niciun raspuns destul de puternic pentru a ma opri.

Dupa vreo cateva zile au mai ramas in magazin doar 2 marimi. Incepusem sa ma panichez. Oare de ce, daca eu imi doream si nu-mi doream?!

Aflat in fata faptului implinit, m-am razgandit de cel putin 3 ori si am inceput sa analizez din toate punctele posibile. Era clar ca mai am nevoie de alternative. Un alt magazin, 2, 5 si speranta ca ma voi putea hotari. Deja stabilisem si o suma in care trebuia sa ma incadrez. 

Prea multa bataie de cap pentru o simpla haina. Dupa foarte multe cautari am gasit o a doua optiune si urma momentul deciziei. Prea multi factori afectau decizia de cumparare. Timpul de gandire mi se parea  limitat. 

Mi-am cumparat haina dorita care, pana acasa, mi s-a parut urata, deloc practica si in neconcordanta cu pretul. 

Dupa cateva zile, am constatat ca era ceea ce imi doream.

De ce cumparam haine?

Din punctul meu de vedere, pentru a ne incanta si a ne minti mereu ca viata noastra nu este atat de mizerabila precum pare si pentru a putea observa peste ani trecerea si schimbarea stilului vestimentar.

Dar si pentru a putea "muri de foame" :))

Utile sau mai putin utile, hainele sunt facute de oameni, dar si ele ii fac pe oameni. Cum face haina pe om ramane sa descoperim peste ani, cand vom fi mai intelepti si vom avea alte probleme la care sa ne gandim.

Cum sa inchiriezi o locuinta in 5 zile

Cand te muti intr-o alta localitate, primul lucru pe care trebuie sa-l faci este sa iti cauti o locuinta. Pentru unele persoane pare o treaba foarte usoara, dar este un proces destul de anevoios, cu multe obstacole.
Iti mananca foarte mult timp, energie dar si multi bani.
Entuziast ca voi gasi ceva inca din prima zi, incep dis-de-dimineata sa caut toate materialele posibile cu anunturi si sa impart anunturile pe zone (asta in cazul in care cunosti foarte bine orasul si asezarea geografica).

Zis si facut, am cautat toate site-urile si toate ziarele cu anunturi de gen si am pornit la drum. Toata ziua am fost plecat in aceasta vanatoare agresiva (luna octombrie este jalnica daca incerci sa iti gasesti ceva cu chirie in Bucuresti, orice forma de locuinta), fara a primi vreun raspuns afirmativ sau macar un raspuns (telefoane inchise, apeluri in zadar, agenti imobiliari "turbati", gata sa iti vanda ceva, orice).
"Va multumesc! La revedere! Revin cu un telefon."
Prima zi a fost moarta.

Chiar daca spre sfarsitul primei zile imi pierdusem entuziasmul, ziua a doua a inceput cu o gama variata de anunturi. Sun la cateva dintre acestea si stabilesc ore de vizitare. 18:00, 19:00, 20:00, toate spre seara si nimic la acea ora matinala sau in jurul ei.
Intre timp iau din nou ziarul si maresc aria geografica dar si pe cea financiara in care ma puteam integra cu ai mei bani. Putini sau multi, nici eu nu mai stiam in acel moment, dar ii consideram suficienti.
Damn!!! Nu avea sa fie asa.

M-am hotarat sa merg la o agentie imobiliara.
Situata intr-o zona centrala, dar care arata ingrozitor. Trei birouri amarate si chiar murdare.
Intru intr-unul din ele, unde se afla seful, sef care statea la o masa. Pe masa avea 4 telefoane si o cafea.
Ii explic ca as vrea sa inchiriez o garsoniera si toate celelalte detalii si intre un fum de tigara incepe a rade.
Apoi ma intreaba ironic:
"Esti ardelean, asa-i?"
Ii precizez ce "natie" sunt, la care o,o spune:
"Ah...pai mi-am dat seama dupa accent."
SERIOS????!!!! Pai si de ce m-a mai intreabat daca sunt ardelean? ABSTRACT
Atunci mi-am dat seama ca acea agentie nu este solutia ideala prin care as putea sa inchiriez ceva.
Imi pierdusem orice speranta si eram cat pe ce sa renunt. Nu mai voiam Bucuresti si aceasta lume nebuna.
Nu mai aveam nimic pe lista in acea zi. Noapte buna si dorinta apriga ca urmatoarea zi sa fie mai insorita.

Acelasi program dis de dimineata si aceeasi dezamagire numai dupa o singura ora.
Nimic, dar nimic acceptabil/omenesc.
Dupa vreo 5 ore gasesc un anunt ce ma incanta. Sun. Imi raspunde o voce masculina. Parea o persoana serioasa. Dar nu stiu daca dupa voce iti dai seama de seriozitatea unei persoane. Stabilim ora la care puteam vizita locuinta si cer detalii despre zona in care trebuia sa ajung.
Ora 17:45. Ajung in zona si incerc sa reiau legatura cu acea persoana. Sun din nou si imi raspunde o doamna care ma indruma spre straduta cu pricina.
In timpul in care trebuia sa descopar misterul, doamna ramane la telefon si imi ofera instructiuni.
Ajung intr-un capat al strazii observ in celalalt o doamna "cu un gabarit depasit" si cu o fusta lunga, extrem de colorata, de etnie rroma care imi facea semne disperate sa vin spre ea.
UPS!!! Fara sa discriminez in vreun fel rromi, in acel moment imi doream sa o iau la fuga pe unde puteam dar imi era frica de -prietenii ei de pe strada- ca vor alerga dupa mine.
Imi iau inima in dinti si o urmez pe duduie spre locatie pentru a-mi prezenta "minunata locatie".
GROAZNIC.TERIFIANT.DEMISOL. IAC
Dupa ce am urmarit prezentarea cu o pretinsa incantare, incep a-mi zice monologul pe care il foloseam cand nu-mi placea o locuinta: "Va multumesc! Momentan sunt in cautare. Revin cu un telefon daca ma decid." si baga Victor un mers iute din respectivul loc. Ii auzeam pe amandoi in spatele meu cum foloseau injurii si cuvinte pline de oftica.
"Din nou? Nu se poate asa ceva. Nu mai vreau." imi zic spre seara cand ma aflam ca la inceput in aceeasi situatie.

A patra zi, deja obosit si plin de nervi, gasesc un alt anunt interesant. Sun. Stabilesc o ora de vizitare. Ma suna dupa 30 de minute si imi spune ca mai dureaza. Spun ca mai astept. Cand s-a apropiat ora, sun din nou si la fel mi se spune ca mai intarzie inca 30 de minute. Si apoi din nou. Si dupa vreo patru amanari sunt sunat din nou si mi se spune ca mi se vor trimite niste poze pe adresa mea de email (nici astazi nu le-am primit).
Dupa amiaza gasesc un alt anunt cu o garsoniera care parea draguta in poze dar care ascundea detalii semnificative. Merg acolo si cand am intrat in bucatarie -surprize/surprize- in fata aragazului se afla cabina de dus. Oh...Joy. Va multumesc si la revedere.

A 5 a zi a fost si cea norocoasa. Sun si mi se spune ca se poate vizita imediat. Merg acolo. Ma intampina o doamna foarte draguta si imi spune ca este prietena cu proprietara. Mi se prezinta garsoniera de care am ramas surprins placut. Dupa ce am plecat de acolo o sun pe proprietara si ii spun ca vreau sa inchiriez. Am stabilit sa ne intalnim spre seara si sa ne punem de accord. Zona este foarte buna. Pretul este si mai bun (mai ales ca am negociat).
Si asa am acum si <casa mea>!