Relatare privind relatarea asupra unei relatari. Sufar!

Astazi este una dintre acele nopti ce sunt inconjurate de vanturi ce cutreiera suierand pamantul. Vad din nou in fata mea tristetea.

Aici, in sufletul meu, zace o ceata otravitoare, ce distruge samanta vietii si ma sileste sa fac eforturi pentru a respira, cuprins de un sentiment chinuitor, ca si cum as fi patruns intr-o zona interzisa, unde fiecare pas incalca o lege secreta.

Ratacesc framantat de vise apasatoare. Am fost atatat de casa bunicilor mei pentru a cauta aici refugiul. Satucul ma inconjoara cu bratele lui tacute, iar ochii de pe fata lui de piatra sunt goi. N-am reusit sa strapung bezna ce se intinde peste el ca o crepusculara departare, straina mie.

Viata imi este lipsita de sens fiindca TU arunci ceea ce nu-ti este de folos, dispretuiesti ceea ce este de prisos. Suntem construiti astfel incat sa ne regasim pe noi insine abia atunci cand ajungem la capatul spaimei.

Tu mi-ai invatat sa-mi vad limitele dezvaluindu-ti propria maretie. Am inteles neputinta mea prin puterea ta si desavarsirea ta prin infrangerea mea.

Suntem oameni nu zei. Intelegem lucrurile, mai intai prin experienta si apoi prin gandire. Trebuie sa fim chinuiti pentru a dobandi cunoasterea si numai tipatul chinului nostru capata un raspuns. 

Dar nesiguranta te macina numai dupa ce primejdia a fost depasita. Posibilul este aproape infinit, insa realul este strict limitat.

Nu am nimic in vedere. Reflectez. Asupra lumii, asupra oamenilor. Viata mea nu are decat un sens. Ma comport ca un nebun. Faptul ca beau nu este decat expresia situatiei mele absurde.

Chiar daca fericirea se dovedeste a fi o nebunie, aceasta nu poate fi inlocuita cu nimic. Dar de unde vine fericirea si cand se termina? Se termina fericirea atunci cand suntem 100% fericiti?!

Nu stiu. Simt doar ca am gustat toate placerile. Insa placerea a disparut ca un balon de sapun. A ramas doar un sloi de gheata. Si daca placerea mea a disparut, inseamna ca a ta este inepuizabila. Si de aici cea mai mica miscare a ta provoaca o teama nemasurata. Cel mai infernal este ca, pe nesimtite, orice actiune capata alt sens…

Ciorba de fasole si Sampanie

Nu intotdeauna reusim sa alegem meniul potrivit unei anume parti din viata noastra. Ce se intampla cand alegem ciorba de fasole si sampania intr-un moment al vietii noastre cand lumina marelui astru nu este asa puternica?
Cand alegem ciorba de fasole si sampania, relatia noastra are mai multe etape, unele mai frumoase si altele mai putin, ce ar putea fi masurate de parturi.
Da! Etapele unei relatii chiar pot fi definite de parturi.
Asadar prima dintre ele este conspiratia tacerii. De ce asa? Pentru ca este o perioada a fanteziei, cand ambele parti pretind ca nu au reziduri in corp. Dar...dar aceasta iluzie este repede alterata de acel moment timid <Oh, ai tras un part?>, ce este sau nu urmat de recunoasterea adevarului.
Cati dintre noi recunosc acest lucru? :))
Recunoasterea adevarului evidentiaza o stare de profunda intimitate. Aceasta este etapa in care ambele parti gasesc gazele celuilalt ca fiind cel mai dragut si amuzant lucru din lume.
Sunt sigur ca fiecare dintre noi a fost in aceasta ipostaza, candva.
De aici ajungem la un moment de rascruce in part; fie acesta isi pierde puterea de a amuza, fie pe cea de a stanjeni. Aceasta etapa poate insemna dragostea adevarata sau, in caz contrar, incepe sa enerveze si/sau sa manifeste repulsie.
Acest fapt simbolizeaza tot ce este blocat si murdar in presupusii indragostiti si a lor relatie.
Viitorul este plin de dragoste, multa, de despartiri dar si de strangeri de mana. Dar in momentul in care relatia noastra a ajuns in etapa de blocaj, ne inchidem in noi si totusi lasam usile deschise.
Cum percepem schimbarea?
Alegerea unui alt meniu, cu mult mai multa atentie. Fara fasole si sampanie.
Razvratire si razbunare. Pe noi. Pe cei ce ne ies in cale. Deoarece nu suntem capabili de a intelege anumite actiuni intreprinse de cei din jur.

Si totusi cand cineva ne intreaba "Ce te face sa mergi mai departe?", ar trebui sa raspundem ca aceleasi lucruri care ne-au facut sa incepem.

Bilete pentru viata

Se intampla multe intr-o viata de om; faptele astea care alcatuiesc viata trec, la fel si viata, trece repede.
Exista o intrebare ce intervine de foarte multe ori in conceperea sensului vietii noastre. Aceasta este: "Ce asteptam?"Ce este atat de semnificativ pentru existenta noastra de merita sa apasam acel buton numit Stand By?!
Poate ca este vorba de dragoste, pentru ca viata este o adaugire perpetua, un inteles ce isi gaseste izvorul in dragoste. Si poate ca dragostea merita mult efort si atat de multa incredere. Sau poate nu. Pentru ca vine foarte usor, este prea "usuratica", iar cea ce vine greu, pleaca repede. Suntem tentati sa manifestam dezinteres fata de cea usoara si sa ne focalizam atentia asupra celei grele, asupra unui element temporar, de o turbulenta intensitate, ce rastalmaceste ordinea noastra fireasca.

Nu putem blama viata pentru greselile pe care le facem in dragoste. Pentru a imbatrani este necesar sa iubim. Sa iubim in toate modurile in care putem.
Si daca nu gasim destinul vinovat pentru asa-zisele nedreptati din viata noastra, incercam sa ne biruim durerea, dar inca nu dobandim o asemenea forta. Traim in silnicie. Ne luam lumea in cap si plecam fara sa stim unde. Si totusi suntem hartuiti de dor, iar dorul fara speranta este ca un sfarsit lent.
Este grozav sa poti lua viata de la un anume capat, in sensul dorit. Cine este capabil de asta, inseamna ca are forta si intensitatea sublima. Exact ce-i trebuie. Dar nu toata lumea este capabila de acest fapt maret...

Nu toata lumea se ghideaza dupa vorba: decat sa-ti bati gura in zadar, mai bine iti iei talpasita.
Oamenii vorbesc grabit si nu mai sunt atat de sigur ca inainte; poate inteleg ca izbucnirea lor este la maine, sau poate pricep ca, de cele mai multe ori, sunt pacaliti de vorbe inselatoare. Vorbele au devenit foarte pretioase pentru simplul motiv ca au darul de a inviora.

Si cu toate ca aruncam cuvintele intr-o geografie inaccesibila, un loc ascuns pe care l-am cautat cu ardoare, oare supravietuim si ramanem curati si neintinati in malul in care se balacesc ceilalti?!

Cum sa ti se arda placinta facuta din snobism si presarata cu imbecilitate.'

Viata ne poarta mereu de la bucurii pana la cele mai dure si triste momente. De ce? Nu pentru ca inca nu stim secretul fericirii ci pentru ca nu stim cum sa ne gestionam cararile spre drumul cel mai frumos.
Poate mai sunt oameni care fac aceste lucruri, au grija de a lor drum, insa majoritatea dintre noi se plictisesc pentru ca rezultatele scontate nu se grabesc sa apara. Si atunci aceste persoane au deslusit un secret pentru a se bucura de ceva anume: se grabesc sa muste cu toti dintii, sa prinda cu ambele maini si cu alte parti ale corpului - CALEA USOARA - ce le promite un pahar de sampanie la o petrecere fastuoasa, o pereche de chiloti din cel mai scump magazin, o casa in cea mai privilegiata zona si un sac de bani pentru a satisface nevoile de cafea la restaurantul unui hotel scump.

Pana aici pare a fi o placinta extraordinara. Ai chiloti, bei o cafea la supra pret, pari a avea o viata exceptionala. Ba chiar ti se ofera anumite oportunitati (oportunitati pe care le consideri de blamat, daca le fac alte persoane).
Ce facem in continuare cu minunata placinta? Cum o bagam la cuptor daca ii lipseste un ingredient esential?

Ce rost mai are acea casa mare, daca mai tot timpul in care stai in ea vorbesti cu frigiderul si aragazul?
Ce rost mai au acele ''pile'' pentru a-ti face cariera de vis, daca la capitolul realizari personale esti o persoana nesatisfacatoare?
Dar acea cafea pe care o bei zilnic in hotelul in care a stat Lady Gaga vara aceasta, daca la sfarsitul zilei iti lasa un gust amar?
Ce sa mai spun de acea pereche de chiloti?!!?

Nu spun ca aceste lucruri ar fi inutile, dar este trist sa cauti si sa ceri atentie si alte fapte care sa iti satisfaca partea spirituala si sa primesti la lucruri care sa-ti inchida gura.

Nu le mai vad rostul acestor elemente tangibile din timpul zilei daca noaptea stai singur in a ta casa mare si frumoasa, bei 2-3 sticle de vin si creezi false aparente prin statusurile repetitive de pe Facebook.

Si aici placinta noastra pare a se strica, a nu avea gustul la care ne asteptam. Dar totusi, ne mintim ca este delicioasa si inghitim in sec fiecare bucata.