Relatare privind relatarea asupra unei relatari. Sufar!

Astazi este una dintre acele nopti ce sunt inconjurate de vanturi ce cutreiera suierand pamantul. Vad din nou in fata mea tristetea.

Aici, in sufletul meu, zace o ceata otravitoare, ce distruge samanta vietii si ma sileste sa fac eforturi pentru a respira, cuprins de un sentiment chinuitor, ca si cum as fi patruns intr-o zona interzisa, unde fiecare pas incalca o lege secreta.

Ratacesc framantat de vise apasatoare. Am fost atatat de casa bunicilor mei pentru a cauta aici refugiul. Satucul ma inconjoara cu bratele lui tacute, iar ochii de pe fata lui de piatra sunt goi. N-am reusit sa strapung bezna ce se intinde peste el ca o crepusculara departare, straina mie.

Viata imi este lipsita de sens fiindca TU arunci ceea ce nu-ti este de folos, dispretuiesti ceea ce este de prisos. Suntem construiti astfel incat sa ne regasim pe noi insine abia atunci cand ajungem la capatul spaimei.

Tu mi-ai invatat sa-mi vad limitele dezvaluindu-ti propria maretie. Am inteles neputinta mea prin puterea ta si desavarsirea ta prin infrangerea mea.

Suntem oameni nu zei. Intelegem lucrurile, mai intai prin experienta si apoi prin gandire. Trebuie sa fim chinuiti pentru a dobandi cunoasterea si numai tipatul chinului nostru capata un raspuns. 

Dar nesiguranta te macina numai dupa ce primejdia a fost depasita. Posibilul este aproape infinit, insa realul este strict limitat.

Nu am nimic in vedere. Reflectez. Asupra lumii, asupra oamenilor. Viata mea nu are decat un sens. Ma comport ca un nebun. Faptul ca beau nu este decat expresia situatiei mele absurde.

Chiar daca fericirea se dovedeste a fi o nebunie, aceasta nu poate fi inlocuita cu nimic. Dar de unde vine fericirea si cand se termina? Se termina fericirea atunci cand suntem 100% fericiti?!

Nu stiu. Simt doar ca am gustat toate placerile. Insa placerea a disparut ca un balon de sapun. A ramas doar un sloi de gheata. Si daca placerea mea a disparut, inseamna ca a ta este inepuizabila. Si de aici cea mai mica miscare a ta provoaca o teama nemasurata. Cel mai infernal este ca, pe nesimtite, orice actiune capata alt sens…

Ciorba de fasole si Sampanie

Nu intotdeauna reusim sa alegem meniul potrivit unei anume parti din viata noastra. Ce se intampla cand alegem ciorba de fasole si sampania intr-un moment al vietii noastre cand lumina marelui astru nu este asa puternica?
Cand alegem ciorba de fasole si sampania, relatia noastra are mai multe etape, unele mai frumoase si altele mai putin, ce ar putea fi masurate de parturi.
Da! Etapele unei relatii chiar pot fi definite de parturi.
Asadar prima dintre ele este conspiratia tacerii. De ce asa? Pentru ca este o perioada a fanteziei, cand ambele parti pretind ca nu au reziduri in corp. Dar...dar aceasta iluzie este repede alterata de acel moment timid <Oh, ai tras un part?>, ce este sau nu urmat de recunoasterea adevarului.
Cati dintre noi recunosc acest lucru? :))
Recunoasterea adevarului evidentiaza o stare de profunda intimitate. Aceasta este etapa in care ambele parti gasesc gazele celuilalt ca fiind cel mai dragut si amuzant lucru din lume.
Sunt sigur ca fiecare dintre noi a fost in aceasta ipostaza, candva.
De aici ajungem la un moment de rascruce in part; fie acesta isi pierde puterea de a amuza, fie pe cea de a stanjeni. Aceasta etapa poate insemna dragostea adevarata sau, in caz contrar, incepe sa enerveze si/sau sa manifeste repulsie.
Acest fapt simbolizeaza tot ce este blocat si murdar in presupusii indragostiti si a lor relatie.
Viitorul este plin de dragoste, multa, de despartiri dar si de strangeri de mana. Dar in momentul in care relatia noastra a ajuns in etapa de blocaj, ne inchidem in noi si totusi lasam usile deschise.
Cum percepem schimbarea?
Alegerea unui alt meniu, cu mult mai multa atentie. Fara fasole si sampanie.
Razvratire si razbunare. Pe noi. Pe cei ce ne ies in cale. Deoarece nu suntem capabili de a intelege anumite actiuni intreprinse de cei din jur.

Si totusi cand cineva ne intreaba "Ce te face sa mergi mai departe?", ar trebui sa raspundem ca aceleasi lucruri care ne-au facut sa incepem.

Bilete pentru viata

Se intampla multe intr-o viata de om; faptele astea care alcatuiesc viata trec, la fel si viata, trece repede.
Exista o intrebare ce intervine de foarte multe ori in conceperea sensului vietii noastre. Aceasta este: "Ce asteptam?"Ce este atat de semnificativ pentru existenta noastra de merita sa apasam acel buton numit Stand By?!
Poate ca este vorba de dragoste, pentru ca viata este o adaugire perpetua, un inteles ce isi gaseste izvorul in dragoste. Si poate ca dragostea merita mult efort si atat de multa incredere. Sau poate nu. Pentru ca vine foarte usor, este prea "usuratica", iar cea ce vine greu, pleaca repede. Suntem tentati sa manifestam dezinteres fata de cea usoara si sa ne focalizam atentia asupra celei grele, asupra unui element temporar, de o turbulenta intensitate, ce rastalmaceste ordinea noastra fireasca.

Nu putem blama viata pentru greselile pe care le facem in dragoste. Pentru a imbatrani este necesar sa iubim. Sa iubim in toate modurile in care putem.
Si daca nu gasim destinul vinovat pentru asa-zisele nedreptati din viata noastra, incercam sa ne biruim durerea, dar inca nu dobandim o asemenea forta. Traim in silnicie. Ne luam lumea in cap si plecam fara sa stim unde. Si totusi suntem hartuiti de dor, iar dorul fara speranta este ca un sfarsit lent.
Este grozav sa poti lua viata de la un anume capat, in sensul dorit. Cine este capabil de asta, inseamna ca are forta si intensitatea sublima. Exact ce-i trebuie. Dar nu toata lumea este capabila de acest fapt maret...

Nu toata lumea se ghideaza dupa vorba: decat sa-ti bati gura in zadar, mai bine iti iei talpasita.
Oamenii vorbesc grabit si nu mai sunt atat de sigur ca inainte; poate inteleg ca izbucnirea lor este la maine, sau poate pricep ca, de cele mai multe ori, sunt pacaliti de vorbe inselatoare. Vorbele au devenit foarte pretioase pentru simplul motiv ca au darul de a inviora.

Si cu toate ca aruncam cuvintele intr-o geografie inaccesibila, un loc ascuns pe care l-am cautat cu ardoare, oare supravietuim si ramanem curati si neintinati in malul in care se balacesc ceilalti?!

Cum sa ti se arda placinta facuta din snobism si presarata cu imbecilitate.'

Viata ne poarta mereu de la bucurii pana la cele mai dure si triste momente. De ce? Nu pentru ca inca nu stim secretul fericirii ci pentru ca nu stim cum sa ne gestionam cararile spre drumul cel mai frumos.
Poate mai sunt oameni care fac aceste lucruri, au grija de a lor drum, insa majoritatea dintre noi se plictisesc pentru ca rezultatele scontate nu se grabesc sa apara. Si atunci aceste persoane au deslusit un secret pentru a se bucura de ceva anume: se grabesc sa muste cu toti dintii, sa prinda cu ambele maini si cu alte parti ale corpului - CALEA USOARA - ce le promite un pahar de sampanie la o petrecere fastuoasa, o pereche de chiloti din cel mai scump magazin, o casa in cea mai privilegiata zona si un sac de bani pentru a satisface nevoile de cafea la restaurantul unui hotel scump.

Pana aici pare a fi o placinta extraordinara. Ai chiloti, bei o cafea la supra pret, pari a avea o viata exceptionala. Ba chiar ti se ofera anumite oportunitati (oportunitati pe care le consideri de blamat, daca le fac alte persoane).
Ce facem in continuare cu minunata placinta? Cum o bagam la cuptor daca ii lipseste un ingredient esential?

Ce rost mai are acea casa mare, daca mai tot timpul in care stai in ea vorbesti cu frigiderul si aragazul?
Ce rost mai au acele ''pile'' pentru a-ti face cariera de vis, daca la capitolul realizari personale esti o persoana nesatisfacatoare?
Dar acea cafea pe care o bei zilnic in hotelul in care a stat Lady Gaga vara aceasta, daca la sfarsitul zilei iti lasa un gust amar?
Ce sa mai spun de acea pereche de chiloti?!!?

Nu spun ca aceste lucruri ar fi inutile, dar este trist sa cauti si sa ceri atentie si alte fapte care sa iti satisfaca partea spirituala si sa primesti la lucruri care sa-ti inchida gura.

Nu le mai vad rostul acestor elemente tangibile din timpul zilei daca noaptea stai singur in a ta casa mare si frumoasa, bei 2-3 sticle de vin si creezi false aparente prin statusurile repetitive de pe Facebook.

Si aici placinta noastra pare a se strica, a nu avea gustul la care ne asteptam. Dar totusi, ne mintim ca este delicioasa si inghitim in sec fiecare bucata.

Too big...Too fail? Suntem o masina cumparatoare

De ce cumparam haine? Nu! Nu ar trebui sa gasim un raspuns la aceasta intrebare ci mai degraba sa ne gandim doar ca suntem intr-o stransa relatie cu hainele si le cumparam.

De cele mai multe ori cand vrem sa ne reinoim garderoba ne punem intrebarea: "Am nevoie de asta? Chiar am nevoie de asta?" Si evident ca nu gasim acel raspuns care sa ne opreasca sau care sa ne faca sa nu cedam in fata hainelor.

Si cateodata, cand acel articol vestimentar este esential pentru confortul nostru psihic sau pentru schimbarile de temperatura generate de cele 2 sau 4 anotimpuri, ne comportam extrem de ciudat, cred ca traim dual, gandim dual, avem atitudini duale chiar si fata de suplimentarea nevoilor fiziologice.

De ce am nevoie eu de o alta haina pentru anotimpul rece cand in al meu dulap mai exista vreo 10 astfel de articole? Oare imi serveste pentru a-mi ridica moralul pierdut la locul de munca? Oare imi rezolva sau imi imbunatateste starea de spirit dobandita in urma problemelor sentimentale sau pe rezultata din cauza celor financiare? 

Cum ar putea rezolva o haina problemele financiare?

Pur si simplu - ne scapa de grija banilor. Suntem conditionati de o anumita suma de bani pe care nu stim cum sa o impartim pentru a acoperi toate nevoile. Si cand nu mai avem bani, poate nu ne mai gandim la toate aceste aspecte ci doar la o singura problema - a face rost de bani.

Atata timp cat al nostru frigider este plin, iar persoanele apropiate nu sunt in declin.

Ok. Si suntem capabili pentru o saptamana de fericire vestimentara (ca dupa ne plictisim de acea haina) sa renuntam la o luna de fericire alimentara???

Probabil nu putem compara cele doua tipuri de fericire. 

Asadar mai am 500 de lei in buzunar si urmaresc de o saptamana un articol vestimentar. Si cand spun urmaresc, cu toate ca pot parea penibil, ba chiar obsedat, merg aproape in fiecare zi sa vad daca mai este in stoc. Cu fiecare zi ce trecea, observam ca ramaneau din ce in ce mai putine marimi.

Pe la mijlocul perioadei mi-am adresat din nou intrebarea; daca intr-adevar am nevoie de acea tzoala. Nu am gasit niciun raspuns destul de puternic pentru a ma opri.

Dupa vreo cateva zile au mai ramas in magazin doar 2 marimi. Incepusem sa ma panichez. Oare de ce, daca eu imi doream si nu-mi doream?!

Aflat in fata faptului implinit, m-am razgandit de cel putin 3 ori si am inceput sa analizez din toate punctele posibile. Era clar ca mai am nevoie de alternative. Un alt magazin, 2, 5 si speranta ca ma voi putea hotari. Deja stabilisem si o suma in care trebuia sa ma incadrez. 

Prea multa bataie de cap pentru o simpla haina. Dupa foarte multe cautari am gasit o a doua optiune si urma momentul deciziei. Prea multi factori afectau decizia de cumparare. Timpul de gandire mi se parea  limitat. 

Mi-am cumparat haina dorita care, pana acasa, mi s-a parut urata, deloc practica si in neconcordanta cu pretul. 

Dupa cateva zile, am constatat ca era ceea ce imi doream.

De ce cumparam haine?

Din punctul meu de vedere, pentru a ne incanta si a ne minti mereu ca viata noastra nu este atat de mizerabila precum pare si pentru a putea observa peste ani trecerea si schimbarea stilului vestimentar.

Dar si pentru a putea "muri de foame" :))

Utile sau mai putin utile, hainele sunt facute de oameni, dar si ele ii fac pe oameni. Cum face haina pe om ramane sa descoperim peste ani, cand vom fi mai intelepti si vom avea alte probleme la care sa ne gandim.

Cum sa inchiriezi o locuinta in 5 zile

Cand te muti intr-o alta localitate, primul lucru pe care trebuie sa-l faci este sa iti cauti o locuinta. Pentru unele persoane pare o treaba foarte usoara, dar este un proces destul de anevoios, cu multe obstacole.
Iti mananca foarte mult timp, energie dar si multi bani.
Entuziast ca voi gasi ceva inca din prima zi, incep dis-de-dimineata sa caut toate materialele posibile cu anunturi si sa impart anunturile pe zone (asta in cazul in care cunosti foarte bine orasul si asezarea geografica).

Zis si facut, am cautat toate site-urile si toate ziarele cu anunturi de gen si am pornit la drum. Toata ziua am fost plecat in aceasta vanatoare agresiva (luna octombrie este jalnica daca incerci sa iti gasesti ceva cu chirie in Bucuresti, orice forma de locuinta), fara a primi vreun raspuns afirmativ sau macar un raspuns (telefoane inchise, apeluri in zadar, agenti imobiliari "turbati", gata sa iti vanda ceva, orice).
"Va multumesc! La revedere! Revin cu un telefon."
Prima zi a fost moarta.

Chiar daca spre sfarsitul primei zile imi pierdusem entuziasmul, ziua a doua a inceput cu o gama variata de anunturi. Sun la cateva dintre acestea si stabilesc ore de vizitare. 18:00, 19:00, 20:00, toate spre seara si nimic la acea ora matinala sau in jurul ei.
Intre timp iau din nou ziarul si maresc aria geografica dar si pe cea financiara in care ma puteam integra cu ai mei bani. Putini sau multi, nici eu nu mai stiam in acel moment, dar ii consideram suficienti.
Damn!!! Nu avea sa fie asa.

M-am hotarat sa merg la o agentie imobiliara.
Situata intr-o zona centrala, dar care arata ingrozitor. Trei birouri amarate si chiar murdare.
Intru intr-unul din ele, unde se afla seful, sef care statea la o masa. Pe masa avea 4 telefoane si o cafea.
Ii explic ca as vrea sa inchiriez o garsoniera si toate celelalte detalii si intre un fum de tigara incepe a rade.
Apoi ma intreaba ironic:
"Esti ardelean, asa-i?"
Ii precizez ce "natie" sunt, la care o,o spune:
"Ah...pai mi-am dat seama dupa accent."
SERIOS????!!!! Pai si de ce m-a mai intreabat daca sunt ardelean? ABSTRACT
Atunci mi-am dat seama ca acea agentie nu este solutia ideala prin care as putea sa inchiriez ceva.
Imi pierdusem orice speranta si eram cat pe ce sa renunt. Nu mai voiam Bucuresti si aceasta lume nebuna.
Nu mai aveam nimic pe lista in acea zi. Noapte buna si dorinta apriga ca urmatoarea zi sa fie mai insorita.

Acelasi program dis de dimineata si aceeasi dezamagire numai dupa o singura ora.
Nimic, dar nimic acceptabil/omenesc.
Dupa vreo 5 ore gasesc un anunt ce ma incanta. Sun. Imi raspunde o voce masculina. Parea o persoana serioasa. Dar nu stiu daca dupa voce iti dai seama de seriozitatea unei persoane. Stabilim ora la care puteam vizita locuinta si cer detalii despre zona in care trebuia sa ajung.
Ora 17:45. Ajung in zona si incerc sa reiau legatura cu acea persoana. Sun din nou si imi raspunde o doamna care ma indruma spre straduta cu pricina.
In timpul in care trebuia sa descopar misterul, doamna ramane la telefon si imi ofera instructiuni.
Ajung intr-un capat al strazii observ in celalalt o doamna "cu un gabarit depasit" si cu o fusta lunga, extrem de colorata, de etnie rroma care imi facea semne disperate sa vin spre ea.
UPS!!! Fara sa discriminez in vreun fel rromi, in acel moment imi doream sa o iau la fuga pe unde puteam dar imi era frica de -prietenii ei de pe strada- ca vor alerga dupa mine.
Imi iau inima in dinti si o urmez pe duduie spre locatie pentru a-mi prezenta "minunata locatie".
GROAZNIC.TERIFIANT.DEMISOL. IAC
Dupa ce am urmarit prezentarea cu o pretinsa incantare, incep a-mi zice monologul pe care il foloseam cand nu-mi placea o locuinta: "Va multumesc! Momentan sunt in cautare. Revin cu un telefon daca ma decid." si baga Victor un mers iute din respectivul loc. Ii auzeam pe amandoi in spatele meu cum foloseau injurii si cuvinte pline de oftica.
"Din nou? Nu se poate asa ceva. Nu mai vreau." imi zic spre seara cand ma aflam ca la inceput in aceeasi situatie.

A patra zi, deja obosit si plin de nervi, gasesc un alt anunt interesant. Sun. Stabilesc o ora de vizitare. Ma suna dupa 30 de minute si imi spune ca mai dureaza. Spun ca mai astept. Cand s-a apropiat ora, sun din nou si la fel mi se spune ca mai intarzie inca 30 de minute. Si apoi din nou. Si dupa vreo patru amanari sunt sunat din nou si mi se spune ca mi se vor trimite niste poze pe adresa mea de email (nici astazi nu le-am primit).
Dupa amiaza gasesc un alt anunt cu o garsoniera care parea draguta in poze dar care ascundea detalii semnificative. Merg acolo si cand am intrat in bucatarie -surprize/surprize- in fata aragazului se afla cabina de dus. Oh...Joy. Va multumesc si la revedere.

A 5 a zi a fost si cea norocoasa. Sun si mi se spune ca se poate vizita imediat. Merg acolo. Ma intampina o doamna foarte draguta si imi spune ca este prietena cu proprietara. Mi se prezinta garsoniera de care am ramas surprins placut. Dupa ce am plecat de acolo o sun pe proprietara si ii spun ca vreau sa inchiriez. Am stabilit sa ne intalnim spre seara si sa ne punem de accord. Zona este foarte buna. Pretul este si mai bun (mai ales ca am negociat).
Si asa am acum si <casa mea>!

Levitez in...

Blocurile paralelipipedice de piatra sunt moarte. Aerul e ca de piatra. Pamantul apasa din toate partile. Din crapaturi se scurge apa rece. Pamantul supureaza. Intunericul sta la panda.
         Clestii de tortura viseaza.
Focul lumineaza in somn. Chipurile sunt lipite de pereti. Stau ghemuit intr-un colt. Urechea-mi este atenta.
Orele se tarasc. Se ridica. Sus de tot se deschide o usa. Focul se trezeste, izbucnind in flacari rosii.
Clestele se misca. Funiile se incordeaza. Chinurile parasesc peretii si coboara asupra tuturor lucrurilor.

Camera de tortura incepe sa respire.

               Peretii gafaie.          Blocurile de piatra urla.
Dalele de piatra gem.
                                 Din crapaturi se holbeaza iadul.
                                                                            Aerul este plumb ce clocoteste.    Focul se revarsa peste carnea alba. Secundele sunt eterne.    Ochii sunt goi.    Mainile ca de gheata. Parul se lipeste. Sangele se scurge.
Blocurile de piatra incremenesc. Greata se revarsa. Tacerea este sugrumatoare. Timpul nu se mai trezeste.      Secundele nu mai pipaie, dar orele se succed una alteia. Focul linge carbunii.
    Noapte zace peste oras.

                               Stelele ar trebui sa fie galbene. Luna, cafenie.
Casele se tarasc pe pamant.
Oamenii fug.
Vinul este sange vechi.
Cineva tipa.
Departe se misca un scaun.
Se aud cuvinte deocheate......


I am fucking crazy.......but.................I AM FREE

File de mitocanie urbana UNU

Pitipoancele si cocalarii din spatele blocului meu.

Daca vrei sa urmaresti o adevarata poveste de senzatie cu multi cocalari extrem de tatuati (tatuaje cu zane si printi) si pitipoance foarte colorate, trebuie sa vii in spatele blocului meu pentru a asista la acest spectacol urban "extrem de fascinant".
De dimineata si pana noaptea tarziu se aduna foarte multe femei maritate cu ale lor soti, folosindu-se de pretextul copiilor galagiosi pe care ii au, pentru a sta pe o scara darapanata si pentru a clampani seminte. Ceea ce este interesant este modul in care arata acesti pierde-vara se "deghizeaza" in tinute pompoase doar pentru a face senzatie in grupul lor de prieteni lipsiti de orice activitate productiva.
Tone de machiaj irosite doar pentru scara din spatele blocului.
Dimineata devreme se pozitioneaza strategic in locul lor lipsit de culoare ca niste lucrari dintr-o sala de expozitie si raman asa pana noaptea tarziu. Accesoriile folosite de aceste personaje ilustrative ale cartierului sunt cafelele la pahar si multe seminte zgomotoase de care nu se satura nici dupa 10 ore.
Nu au subiecte interesante dar stiu sa rada zgomotos ore in sir si sa tipe, ca la usa cortului, la copii lor: "Wai, ai grija acolo." / "Wai, stai cuminte" / "Fa, te duc in casa."
Si stau si ma intreb: "Oare aceste duduii si acesti machos au ce manca?! Cum isi castiga existenta si cum supravietuiesc daca stau zile intregi in spatele blocului?!"
Asta e o intrebare la care nu stiu daca voi gasi un raspuns concludent.
Ceea ce imi ramane sa fac este sa "admir" mitocania cu care isi petrec orele dintr-o zi si sa ma rog ca, poate intr-o zi, isi vor gasi alte lucruri mai importante de facut pentru a nu mai deranja vecinii (inclusiv eu) prin limbajul lor colorat si tinutele sumare cu care isi expun trupul mai putin zvelt.

consumul excesiv de media dauneaza grav.

In societatea de masa divertismentul este necesar pentru a reduce tensiunile ce se acumuleaza in individ si care pot sa-l duca la razvratire, imbolnavire sau aliniere. Aceasta distractie este oferita de catre mass-media datorita culturii de masa pe care au creat-o. Cea mai mare parte a consumatorilor cauta divertismentul si, de aceea, toate mijloacele de masa il ofera.
Totusi, consumatorii media prezinta o tendinta desconcentrata de a spune ca le place un lucru cand, de fapt, prefera altceva. Mai mult, acestia condamna anumite mass-media pe care le consuma cu aviditate in intimitate.
In incercarea de a-si face meseria cat mai productiv, jurnalistii se intrec in a prezenta materiale lipsite de insemnatate, dar care sunt digerate de catre public si care prezinta avantaje de orice natura.
Functia de divertisment a mass-media se dovedeste a fi unul dintre cele mai importante ingrediente ale melanjului mediatic deoarece presupune integrarea nevoii de relaxare, de odihna, de evadare din grijile cotidiene.
Dezvoltarea rapida a noilor tehnologii de comunicare in masa are drept consecinta demasificarea audientelor. Oferta de programe si fragmentarea masei publicurilor s-a realizat prin multiplicarea televiziunilor. Specializarea audientelor nu anuleaza dimensiunea eterogena a publicului pentru ca, ascultatorii unui post de muzica rock urmaresc, de asemenea, si stirile din sport si citesc si o revista dedicata afacerilor imobiliare, dar nu au nimic in comun in afara interesului pentru acel domeniu. 
Televiziunea, prin impactul mare asupra publicului, prin forta imaginilor si prin credibilitatea pe care o ofera, detine mijloace specifice de a induce in eroare, de a distorsiona adevarul si de a manipula. Oamenii nu pun la indoiala ceea ce vad dar, de obicei ceea ce manipuleaza este sensul imaginilor. Chiar daca ceea ce se vede poate fi adevarat, modul in care este prezentat poate influenta sensul materialului.
Publicul este privit ca o piata rentabila, o resursa de exploatat.
Chiar daca fantezia, prezenta in manipularea din mass-media reprezinta un pericol cu care ne confruntam este necesar ca oamenii sa accepte faptul ca adevarul implica complexitatea fanteziei. Una dintre marile provocari ale timpurilor noastre este cea a imboldului oferit de catre mijloacele tehnice si de divertisment de a gandi din ce in ce mai putin si de a reactiona si adopta convingeri bazate pe sloganuri.

Jurnal de calatorie: De aici si pana acolo.

Omul invata din greseli. Inna este om. Deci, Inna invata din greseli.

INNA

Un personaj plin de controverse, dar totusi echilibrat.
Un personaj care a trecut de la o stare materiala la alta (nu stim daca s-a schimbat sau nu)
Un personaj care a starnit multiple reactii dupa interviul in limba engleza, dar care dupa a invatat vreo trei limbi straine (limba engleza, franceza, spaniola, la nivele diferite)
Un personaj care si-a modificat treptat tinutele scenice, dar si coregrafiile.
Un personaj care chiar daca a pornit stangaci cu primele interpretari, dupa primele concerte si-a imbunatatit calitatile vocale urmand, probabil, cursuri in acest sens.
Un personaj care si-a imbunatatit capacitatile oratorice dupa anumite greseli semnalate in urma interviurilor.
Un personaj care a invatat repede ce inseamna celebritatea, dar si cum sa o sustii.
Un personaj care nu a uitat ce inseamna patriotismul si mandria de a fi roman, chiar daca a mai "gafat" in privinta originilor sale.
Un personaj care canta piese simple, lipsite de culoare, dar cu videoclipuri pretentioase, scumpe.
Un personaj plin de energie si care si-a castigat fani din toata lumea.
Un personaj idolatrizat de cei din strainatate dar blamat, huiduit de cei din Romania si care stie sa poarte manusi in ceea ce priveste solutionarea problemelor.
Un personaj mic la stat dar mare la "sfat", deoarece esentele tari se tin in sticlutele mici. Nu-i asa? :))
Un personaj cu fundul la vedere, dar cu spatele drept.
Un personaj fericit, cu zambetul mereu pe buze, chiar daca are probleme (la fel ca noi toti).
Un personaj feminin, dar pentru unii o fetitza matzaita.
Un personaj care se inspira din viata si activitatea artistilor din strainatate, dar care se bucura de aceeasi atentie din partea publicului.
Un personaj care transmite mereu mesaje pozitive si ritmuri antrenante, chiar daca versurile sunt realizate "in graba".

Inna, un personaj (produs) de marketing destul de bine realizat, dar si un om.

26

26 de concurenti in finala Eurovision Baku 2012 - 26 de melodii - 26 tari - 26 de propozitii despre fiecare in parte.

Anglia - "Elvis Presley", Anglia fiind una dintre tarile fondatoare intra de fiecare data in finala, deci no stress
Ungaria - se vrea a fi U2
Albania - diferit, dreduri, spargem geamurile
Lituania - masca cu cristale, kindergarden
Bosnia si Hertegovina - nu inteleg nimic, sunt sigur ca e de bine
Rusia - cuptor, ne invita la dans cu placinte, babe care se invart ca curcile pe scena
Islanda - duet fantastic - rezultate nema, fata cu vioara si parul blond lung ca Ileana Cosanzeana
Cipru - 19 ani, prea mult coborat si urcat pe carti, pierde notele, dans a la trupa Asia
Franta - cam putine versurile in limba franceza, multa piele
Italia - o Amy Winehouse din Italia, interpretare impecabila
Estonia - cuuulaa si atat
Norvegia - gizzz ce-i cu miscarile alea?!
Azerbaijan - prea mult BOTOX
Romania - prea mult foc, prea putin fum
Danemarca - direct de pe strazile daneze in concurs
Grecia - frumusete si atat
Suedia - intuneric, un aspect neglijent si o performanta remarcabila
Turcia - vorbeste de calatoria cu barca
Spania - "Chiar daca esti frumoasa si canti foarte bine, sa NU aduci Eurovisionul in Spania. Ai inteles?"
Germania - mh, ca sa aiba si ei ceva in concurs
Malta - joc de glezne, mult joc.
Macedonia - o combinatie reusita intre Dida Dragan si solista de la Evanescence
Irlanda - sa ne imbracam "frumos" si sa ne jucam putin prin apa. WOW
Serbia - multe instrumente pe scena, kinda gipsy, canta bine nenea :)
Ucraina - Gaitana-Gitana cu floricele in cap, tocuri de 55 si rochita cu franjuri
Moldova - Collin Farell din EST.

In rest, a fost o finala frumoasa cu "muzici" bune! Abia astept 2013 in Suedia!

MyTop

Concursul Eurovision este in plina desfasurare. Intotdeauna am fost entuziasmat de tot ceea ce inseamna acest concurs si am stat cu ochii pe intreaga pregatire. Ba, mai mult de atat, cand eram mai mic, imi faceam un top al meu si in seara concursului notam punctele pe care le primeam de la celelalte tari. Romanii din Spania voteaza mereu Romania (12 points goes to Romania). Si in rest nu prea...2,3,4,5 puncte.
Anul acesta se poarta euphoria (Loreen, Suedia), pariez pe aceasta melodie. Nu stiu de ce...dar imi place, merge.
Anul acesta se mai poarta povestile; Alba ca zapada (Cipru cu "la la love")

Grecia, cu toata criza lor, vor sa castige. Melodiile lor au prins mereu la public (de la Elena Papirizou la cea numita Eleftheria Eleftheriou - foarte sugestiv si interesant acest nume - cu al ei aphrodisiac).

Foarte interesanta si miscarea rusilor cu cele 6 domnisoare trecute de varsta a doua. La capitolul "amuzant" au punctat foarte bine, nu stiu daca si la celelalte capitole.
Daca anul trecut a castigat o melodie dansanta, anul acesta am o presimtire ca va castiga una mai lenta, cu un mesaj profund. (gen Islanda - Never forget).

My 5 Top pe care il propun pentru acest an este:

1. Loreen - Euphoria (Suedia)
2. Greta Salome & Jonsi - Never forget (Islanda)
3. Eleftheria Eleftheriou - Aphrodisiac (Grecia)
4. Mandinga - Zaleilah (Romania)
5. Soluna Samay - Should've known better (Danemarca)

Dar tot ce ne ramane sa facem este sa asteptam marele vot al europenilor.

Am orbit. Oare am nevoie de lumina?!!?!!

Intr-o lume plina de intuneric, cu totii avem nevoie de putina lumina.
Chiar daca este o flacara mare care ne arata cum sa ii castigam pe cei pe care i-am pierdut sau un semnal trimis capabil sa ne protejeze, cu totii avem nevoie de ceva sa trecem cu bine de noapte...chiar daca e si cea mai mica scanteie de speranta.
Orbirea este o afectiune care impiedica oamenii sa vada ceea ce este in fata lor.
Lumea este plina de oameni care nu vad. Cei mai periculosi sunt cei care nu zaresc chiar raul ce zace in inimile lor.
Cum ne protejam de aceste persoane?!!! Mai intai deschidem ochii si ii gasim inainte ca ei sa ne gaseasca pe noi.
Este ingrozitor sa traiesti in intuneric, incapabil sa vezi ceea ce altii vad cu usurinta.
Dar uneori, pentru cativa norocosi, o raza de lumina strapunge intunericul si aduce cu sine promisiunea unor zile mai bune.
Sunt si cei care prefera intunericul pentru ca astfel pot vedea doar ceea ce aleg ei sa vada.
Exista o rugaciune menita sa dea oamenilor puterea de a infrunta situatii, persoane pe care nu vor sa le accepte.
Puterea rugaciunii vine din interiorul firii umane pentru ca exista persoane care se infurie pe mana pe care viata ne-a impartit-o, pentru ca multi dintre noi sunt prea lasi si prea fricosi sa ia atitudine pentru ceea ce este corect, multi cedeaza disperarii atunci cand sunt pusi in fata unei alegeri imposibile.

CONDOLEANTE

Sta in firea noastra sa ii judecam pe oamenii din jurul nostru.

Judecam:

felul in care acestia se imbraca,
modul in care se ingrijesc si
felul in care se comporta in public.

Asadar nu ar trebui niciodata sa fii impresionat de oamenii cu maniere.
Ei sunt cei care te saluta chiar daca te-au furat.
Ei sunt genul care te intampina, chiar daca incearca sa iti afle secretele.

Cu bani poti face o multime de lucruri (poti plati pentru o noapte in oras, iti poti asigura educatia, poti face rost de putina afectiune).
Oamenii nu vorbesc despre bani, majoritatea pentru ca nu trebuie sa o faca. Cei care au bani te fac sa observi asta prin hainele lor nou-noute, cu obiectele lor scumpe si prin actiunile lor.
Dar singurul lucru pe care niciodata nu-l vei obtine cu bani este sa ii folosesti ca o arma pentru ca cineva intotdeauna este ranit.

De aceea oamenii folosesc masti. Exista un tip de masca pe care oamenii o poarta zilnic.
Este un zambet prietenos ce ascunde intentii crude.

???

Minciuna. O gasim oricand, oriunde si oricum. O folosim cand avem de-a face cu persoane extrem de curioase. O folosim pentru a ne pastra secretele mari si mici. O folosim cand incercam sa acoperim urmele unor accidente incomode.
De ce se bazeaza oamenii pe minciuna? Pentru ca este o scula potrivita care ii ajuta sa obtina ceea ce isi doresc.

Din momentul in care ne trezim dimineata (Oare cat e ceasul?) si pana ne bagam inapoi in pat seara (Oare am incuiat usa?), vietile noastre sunt pline de intrebari. Unele sunt simple, la care este usor sa raspunzi, dar altele sunt atat de periculoase incat nu e bine sa raspunzi in concordanta cu realitatea.

Se spune ca o viata fara intrebari nu merita traita. Dar daca intrebarile ne acapareaza viata?!
Oare mai este asta viata sau un sir lung de amanari?!
Daca in urma unor discutii interminabile, ai ajuns sa vorbesti mult si sa nu actionezi deloc. Oare este momentul sa incetezi cu intrebarile?!

Adevarul este ca toata lumea mai incalca regulile uneori. Nu se gandesc ca ar putea fi prinsi. Iar atunci cand sunt prinsi, isi cer iertare. Uneori sunt iertati extrem de usor, dar unele fapte sunt atat de rele ca nu pot fi decat de condamnat.
Cum sa nu ajungi la asta? Ei bine, smecheria este sa afli care reguli sunt facute pentru a fi incalcate.

F*uck Yeah, Hell NO

Credinta reprezinta increderea in ceva ce nu poate fi demonstrat.
Asa ca avem incredere in ceea ce ne spune o persoana. Avem incredere in femeia cu care ne impartim patul. Avem incredere in exemplele oferite de prieteni dragi care "ne ajuta sa devenim mai buni". Toti vrem sa ii credem pe cei apropiati...dar atunci cand exista indoiala, credinta incepe sa se risipeasca si teama ii ia locul.
Este imposibil sa sesizezi cat de puternica este dragostea. Ne poate sustine prin cele mai grele momente sau ne poate motica sa facem sacrificii imense. Poate forta oameni decenti sa faca lucruri intunecate sau poate obliga oameni obisnuiti sa caute adevaruri ascunse. Si mult timp dupa ce am plecat dragostea ramane, insemnata in amintirile noastre.
Ne gandim la trecut ca la o apa ce trece pe sub un pod, un curent ce duce departe greselile noastre: iubirile pe care le-am pierdut, dependentele carora am cedat, sansele pe care le-am irosit. Dar, mai devreme sau mai tarziu, amintirile revin in viata noastra, amintirile greselilor pe care le-am facut si ale pacatelor pe care le-am comis.
Cu totii avem motivele noastre pentru a rescrie o mare parte din trecutul nostru. Cateodata trebuie sa ne procuram singuri alibiuri. Cateodata trebuie sa facem rau cuiva care ne-a ranit la randu-i. Si mai sunt si momentele in care vrem sa scapam de jena. Exista persoane pentru care rescrierea trecutului reprezinta doar o alta modalitate de a minti. Dar totusi ce este trecutul? O gramada de minciuni stabilite de comun acord.
Trecutul nu este niciodata ingropat cu adevarat. Stafiile pandesc in umbra, dornice sa ne aminteasca alegerile facute. Din pacate unii dintre noi refuza sa se uite in trecut fara sa inteleaga ca, daca ne negam trecutul, suntem condamnati sa-l repetam.

Cum refuzam?

Ai intalnit vreodata cuplul perfect? Cele doua suflete pereche, a caror dragoste nu moare niciodata. Cei doi iubiti a caror relatie nu este niciodata amenintata. Cei care au incredere deplina unul in altul.
Daca nu ai intalnit niciodata cuplul perfect, trebuie sa faci cunostinta cu ei. Stau deasupra unui dulce cu multe etaje si cu glazura de ciocolata.

Secretul succesului lor?? Pentru inceput: NU TREBUIE SA SE UITE UNUL LA CELALALT!

Nimeni nu a intalnit un alt cuplu perfect, in afara de acesta.
De ce? Pentru ca refuzam. Ce forme ia raspunsul nostru in momentul in care nu ne dorim sa formam un cuplu pentru ca nu vom putea fi niciodata cuplul perfect??
La ce joculete ne pretam cand incercam sa impunem o limita?
Uneori sinceritatea si raspunsul negativ nu ajuta deoarece creste stupiditatea orgoliului nostru care ne provoaca un zgomot linistit.

De aceea, cand adevarul este urat, oamenii incearca sa il ascunda pentru ca sunt constienti de raul pe care l-ar putea face. Asa ca il ascund dupa pereti trainici, dupa usi inchise sau e mascat cu niste deghizari ingenioase.
Dar adevarul, oricat de urat ar fi, intotdeauna iese la suprafata si persoana la care tinem sfarseste prin a suferi.
Alteori ne intrecem in penibilitati prin teatrul ieftin pe care il jucam: ne scuzam, incercam sa abordam un alt subiect de discutie, oferim lucruri, cautam altceva de facut. Pur si simplu, ne ascundem.

Oare nu este mai simplu sa spunem direct NU, daca nu ne dorim nimic, daca nu ne pasa... sau poate ne pasa si ne gandim la o maniera mai putin brutala in a expune punctul nostru de vedere. Se poate ca in acest caz sa perpetuam o situatie care nu se va finaliza cu efecte pozitive. Ne asumam acest risc? Probabil ca da, atata timp cat nu ne dorim dusmani, nu vrem sa fim detestati.


Nu refuzam din prima, dar nici nu incercam. De ce oare? Frica de esec sau frica de victorie? :)

Too little...Too late

Lumea este plina de prietenii improbabile. Cum incep? Cu o persoana disperata, in necaz, si o alta dispusa sa ii ofere o mana de ajutor. Cand o astfel de bunatate e oferita, putem, in sfarsit, sa vedem valoarea celor pe care i-am desconsiderat. Si inainte sa ne dam seama, o legatura s-a format, indiferent daca ceilalti o pot intelege. Prieteniile improbabile pot incepe oricand. Cei singuri inteleg mult mai bine acest fapt.

Toata lumea are nevoie de cineva pe care sa se bazeze. Dar cateodata in viata, oamenii pe care i-am crezut mereu alaturi, pleaca. Nimic nu-i pentru totdeauna. Si vine timpul cand toti trebuie sa ne luam ramas bun de la o persoana draga pe care o cunoastem. Ramas bun de la tot ce am considerat bun. Ramas bun de la cei despre care credeam ca nu ne vor parasi niciodata. Si daca se intampla asta, e uimitor la ce recurgem pentru a-i aduce inapoi.

Da! Viata este o calatorie. Una in care uneori e mult mai bine sa calatoresti cu un insotitor. Acel insotitor poate fi oricine. Si totusi, in ciuda celor mai bune intenti, unii insotitori se pierd de-a lungul drumului. Si in acel moment calatoria noastra devine una insuportabila.
Fiintele umane au fost facute pentru multe lucruri, dar singuratatea nu este unul dintre ele.

Suntem cu toţii diferiţi. Din fericire!!

Oamenii sunt creaturi complicate. Pe de o parte, sunt capabili de acte importante de caritate şi pe de altă parte, sunt capabili de cele mai parşive forme de trădare.

Încrederea este un lucru fragil. Odată câştigată, ne acordă o imensă libertate, dar odată pierdută, este imposibil de recucerit. Adevărul e că nu ştim niciodată în cine să avem încredere. Cei mai apropiaţi de noi ne pot trăda, iar străinii pot sări în ajutorul nostru.

Este o bătălie constantă care are loc în noi, între partea angelică a naturii umane şi tentaţia provocată de "demonii interiori". Şi uneori singura măsură de a te feri de întuneric este strălucirea razei compasiunii. Dar, în final, majoritatea oamenilor decid să nu aibă încredere decât în ei înşişi. Este cel mai simplu mod de a evita să fii păcălit. 


Nu toate persoanele se învinuiesc pentru greşelile pe care le fac. Cu toate acestea, sunt aceia care îşi asumă mai mult decât ar trebui din vină. Mai sunt cei care îşi împacă conştiinţa cu mici acte de caritate pentru a-şi spune că păcatul lor era justificat şi cei care, pur şi simplu,
                                                                                   îşi promit să se descurce mai bine data viitoare.

Prietenia este o vacă !?!

Prietenia se cumpără sau se câştigă??

Prietenia este ca o ţigară. Faci cunoştinţă cu ea. O aprinzi. Faci eforturi incomensurabile pentru a o ţine aprinsă - fumezi, fumezi. fumezi...şi totuşi eşti conştient că la un moment dat se va stinge. Dar dacă eşti conştient, oare te mai întristează atât de tare??!!! Conştiinţa noastră funcţionează şi în momentul achiziţionării unui pachet....suntem supuşi unei alegeri: să fie un kent 8 sau un dunhill albastru lung? La fel se întâmplă şi în cazul unei prietenii. Oarecum ştim de la bun început tipul şi durata unei prietenii.

Cum se întreţine o prietenie? Oare de ce variabile trebuie să ţinem cont ca o relaţie de prietenie să fie cât mai îndelungată? Se rezumă totul la a oferi? Pentru că uneori simţim nevoia şi să primim...Şi poate ni se pare că nu primim suficient. Şi ce facem în cazul acesta? Continuăm să oferim, din ce în ce mai mult, sau ne oprim şi aşteptăm şi noi o fărămitură de atenţie, un sfat, o poveste din care să înveţi ceva, un imbold care să te facă să continui şi să menţii acea relaţie de prietenie.
Se spune să nu ne încredem în sfaturile prietenilor deoarece aceştia nu ştiu cu exactitate ce gândim, ce simţim...
Trăim cu toţii experienţe aparent asemănătoare, dar nu le trăim cu aceeaşi intensitate şi niciodată nu vom putea oferi sau primi sfaturi care să se plieze perfect pe stările noastre.

Eu văd prietenia ca un animal şi să fiu mai precis, ca o vacă. Este prietenia o VACĂ?  O vacă pe care dacă vrei să o ai lângă tine, trebuie să o cumperi. O vacă pe care trebuie să o hrăneşti, trebuie să îi dai apă, să o îngrijeşti şi mai mult de atât, o vacă cu care trebuie să mergi la iubitul comun al grupului: masculul feroce.
Şi dacă încetăm să facem aceste lucruri acest animal, nu ne alegem cu nimic, nema lapte sau poate vaca fuge de lângă noi.
La fel fac şi prietenii. Dacă nu le oferim mereu ceea ce ei au nevoie, pleacă, uită şi mai există posibilitatea să primeşti şi o copită în spate, fix în momentul în care te aştepti cel mai puţin.

Este speranţa un drog cu care avem nevoie să ne trezim dimineaţa şi care ne ţine în viaţă?

Ne-am pierdut virginitatea

NA! Am facut-o si pe asta. Am fost la Zuuuuuuuuuuuuuuuuumba! Dance, dance, dance or die. De fapt e dance pana die. Mori de bucurie si iti doresti sa repeti aceasta experienta. Transpiri de te iau toti dracii, dai jos toxine, kilograme in plus sau iti cresti masa musculara, uiti de probleme si de tot stresul cotidian. Si mai vrei. Dansul ar trebui trecut in categoria drogurilor: odata ce ai gustat din aceasta placere, devii dependent.

"Dansul este puţină nebunie care ne face tuturor mult bine!"Edward Demby

Ne face bine, atat fizic cat si psihic. 

Miscari potrivite, atentie cuvenita pasilor. Devii senzational!

Zumba??!!! Ce este zumba?! Cui se adreseaza? Ce implica zumba?

Energie, forta fizica, implicare. Placerea dansului impreuna cu multe miscari de fitness si aerobic, acestea sunt ingredientele pentru un stil de viata sanatos.
Vals.Tango.Salsa.Samba, samd. Coregrafii care par la prima vedere complicate, dar care nu sunt grele. Si nu te poti opri, chiar daca "mori" acolo. Nu te lasa Paul. NU.NU.NU. El reprezinta motivatia intruchipata. Pentru el nu exista efort suficient si transpiratie suficienta.
In plus, te bucura si mai mult sa vezi cateva zeci de persoane care se straduiesc foarte mult si care danseaza intr-un sincron perfect. 
Nu exista limite de varsta, inaltime, greutate, culoare a parului. Cu totii se aduna acolo pentru a se distra, a dansa, a tipa....destresare totala. Cel putin asa am facut eu. Si am si rassssss....multttttt, avand in vedere ca era prima mea experienta de genul si eram destul de stangaci.

Multumim, Paul
Semnat - Victor, Laura si Cosmin.

Ce ti-e si cu Facebook-uiala asta!!!?!!?

Ce ti-e si cu Facebook-uiala asta!!!

Ne bantuie. Ne bantuie pentru a ne surprinde sau ne bantuie pentru a ne distruge?!
Am ajuns sa folosim Facebook-ul chiar si atunci cand facem cea de-a doua treaba. Dimineata. 24 de ore din 24. Chiar si de Craciun. Impodobim bradul pe FB, il asteptam pe Mos Craciun pe FB.
Cum se foloseste Facebook-ul? Foarte simplu.
Dam like la o postare de-a unui prieten virtual doar pentru ca stim ca acelei persoane ii place chestia respectiva, nu pentru ca si noua ne place sau suntem interesati. Comentarii pentru a ne baga in seama si pentru a ne evidentia calitatile intelectuale...Ne afisam sub o alta forma, o forma care tinde spre perfectiune. Uneori postam diverse lucruri pentru a incerca sa obtinem o reactie din partea celuilalt (cand esti indragostit de o anumita persoana, iar sentimentele nu-ti sunt impartasite cu adevarat si de obicei refuzi contactul face 2 face, hopa folosesti Facebook-ul, stiind ca acea persoana va vedea si va reactiona, fie intr-un mod placut, fie intr-unul neplacut, dar va reactiona). Cu alte cuvinte, ne injosim. Oare de ce este nevoie pentru a nu mai actiona asa? Ne plangem pe Facebook. De ce este necesar sa starnim compasiunea celor 300, 500, 1000 de persoane cu care suntem "prieteni"? De ce trebuie sa vedem cu toti povesti cu care nu avem nici in clin, nici in maneca?

Oare chiar ne pasa?